Horia Tecău și Max Mîrnîi vor juca azi, în optimi, cu perechea Ivan Dodig/Marcelo Melo
Când trei ani la rând ajungi să joci cu un trofeu de Grand Slam pe masă, tinzi să repeți da capo al fine rețeta câștigătoare. Horia a păstrat multe ingrediente, dar a înlocuit unul major, partenerul. Lansat în depășirea performanțelor uluitoare din 2010, 2011 și 2012, ultimul român ajuns în a doua săptămână a celui mai puternic turneu din lume a acceptat provocarea unei discuții libere despre rutină și schimbare.
Tecău și Mîrnîi joacă astăzi (terenul 18, meciul 3) pentru calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu.
Horia, răsufli ușurat… Am întâlnit una dintre cele mai puternice echipe la serviciu. Un stângaci și un dreptaci care servesc foarte bine. Groth deține recordul celui mai puternic serviciu, dar l-a stabilit într-un turneu challenger și nu se pune. Totuși, așa incomozi, n-au avut minge de break în patru seturi. E un lucru bun pentru noi. Că am fost concentrați pe serviciu, chiar dacă nu a venit break-ul așa ușor…N-au fost multe oportunități, dar le-am luat când a trebuit, pentru a închide meciul.
Continui urcușul spre finalele cu care ne-ai obișnuit. Ce înseamnă în mintea ta Wimbledon 2013, față de edițiile anterioare? E diferit de fiecare dată. Am un partener nou anul acesta. Venim după un turneu câștigat în Olanda; avem șase victorii la rând. Putem să o obținem și pe a șaptea. Suntem în vână! Bineînțeles că mă gândesc la parcursul din trecut, care îmi dă încredere. Știu că joc bine pe iarbă, dar mai e mult de lucru până la o nouă finală. Luăm meciurile la rând.
De ce natură sunt diferențele? Cum le percepi? Cu Max, am un altfel de parteneriat. Avem un antrenor, lucrăm foarte mult ca echipă împreună. Cu Robert, trei ani n-am avut. A durat ceva până am început să ne cunoaștem și să jucăm bine împreună. Am avut acea finală aici în primul an, dar a fost o surpriză, și pentru noi, și pentru toată lumea. Totul s-a sudat în timp. Cu Max, comunic un pic mai bine. El lucrează foarte mult la aspectele jocului, îi place să se antreneze, să nu lucrăm ca indivizi, așa cum era cu Robert. Antrenorul vine după meci, discutăm, analizăm. Vede cu ochi obiectivi exact ce s-a întâmplat. Cu Robert, fiecare avea altă percepție asupra jocului și analiza nu era tocmai corectă. Așa poți progresa mult mai repede, asta facem noi, cu Max și cu Ashley (n.r. – coordonatorul perechii Tecău-Mîrnîi) săptămână de săptămână.
Acolo, în iarbă, cum resimți eforturile, față de acum 2-3 ani, să zicem? Nu m-am gândit, dar tot timpul e destul de solicitant să joci un meci de trei din cinci seturi la Wimbledon, pe iarbă. Trebuie să fii concentrat, mingea vine repede, mai poate sări ciudat, mișcarea e alta. Față de cum jucam cu Robert, cred că sunt mai liniștit, pentru că Max e un tip pozitiv, calm. Cu Robert mai aveam „ups and downs”. Ne consumam foarte mult când nu mergea bine.
Stă în Wimbledon Village și doarme în același pat de cinci ani
În afara terenului, cu Robert aveai o rutină la Londra. Spuneai cândva că mergeați după fiecare victorie la un anumit restaurant și comandați de fiecare dată același lucru, „Chicken Tikka Masala”. Cu Max cum decurg serile de după meciuri? Mâncam într-adevăr același lucru timp de două săptămâni, dar uneori separat la cină. Și cu Max, stând în locuri diferite, ne e greu să ne întâlnim. După ce stăm aici toată ziua, suntem obosiți, nu mai avem energie să ne urcăm în metrou sau în mașină. Iar discuțiile despre meci și „bonding”-ul din echipă se obțin la antrenamente sau în dimineața meciului, când ne întâlnim la încălzire. Antrenorul urmărește adversarii, face analiza jocului, vine cu strategia gata făcută. Lucrurile sunt mai bine puse la punct. Știm exact ceea ce avem de făcut!
Unde locuiești, la căsuțe? Eu stau în același loc de când am jucat aici cu Pavel, în 2009. În Wimbledon Village, la aceeași familie de britanici. Au o casă mare și îmi dau tot timpul ultimul etaj. La trei minute de mers pe jos de terenuri. E foarte comod. Când plouă, pot imediat să mă duc acasă să mă odihnesc. Nu petrec foarte mult timp în trafic. Pot să ies să mănânc, au multe restaurante.
Fidel lui Max, dar nu i-ar spune nu lui Mergea
Cu Robert stai de vorbă? Și el s-a calificat în turul al treilea… Da, dulapul din vestiar ni l-am păstrat unul lângă celălalt, ca în fiecare an! Mă văd tot timpul cu el la vestiar. A trecut și el, ceea ce e bine. Suntem pe părți diferite de tablou. Nu ne putem întâlni decât în finală. E prea departe să ne gândim acum așa departe. Avem un meci greu!
Urmează Dodig/ Melo… O echipă cu care n-am mai jucat. Au făcut sferturi aici, anul trecut. Vom pregăti atent acest meci, pentru a fi în cea mai bună formă.
De atâta timp, îți merge atât de bine la Wimbledon. Care este elementul principal, cheia succesului? Îmi place iarba. Dacă e să iau procentajul pe iarbă, cred că e cel mai bun. În primul rând, suprafața. Plus trecutul, ce am realizat aici încă de la juniori, ce îmi dă încredere s-o duc tot așa.
Apropo de juniorat și echipa de atunci, cu Florin Mergea. El își caută un partener stabil. Dai șanse unei eventuale refaceri a perechii, și el fiind destul de sus în clasament acum? Eu n-am zis niciodată nu. Nu se știe ce se va întâmpla. Dar, deocamdată, am un partener și mi-e greu să mă gândesc. Mă dedic și am în minte doar echipa noastră și cum putem noi juca mai bine. Poate doar în momentul în care n-am mai juca împreună să fie altă discuție….
Horia Tecău a jucat deja trei finale la Wimbledon (2011-2013). Partenerul său a disputat, la rândul lui, o finală pe iarba londoneză, în urmă cu 10 ani
Max Mîrnîi a jucat, timp de 7 ani, și la simplu la Wimbledon. Performanța de vârf a belarusului a fost faza optimilor, în trei rânduri
Corespondență din Anglia de la Valentin LUPU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER